Atinge unul sau mai multe versete ca să le distribui sau să le copiezi.
Ascultă în română
Voce generată cu inteligență artificială. Urmărește versetul evidențiat în timp ce asculți.
1Lui Efraim îi place vântul şi aleargă după vântul de răsărit; zilnic măreşte minciuna şi înşelătoria; face legământ cu Asiria şi duc untdelemn în Egipt.
2Domnul este în ceartă şi cu Iuda şi va pedepsi pe Iacov după purtarea lui: îi va răsplăti după faptele lui.
3Încă din pântecele mamei a apucat Iacov pe fratele său de călcâi; şi, în puterea lui, s-a luptat cu Dumnezeu.
4S-a luptat cu îngerul şi a fost biruitor, a plâns şi s-a rugat de el. Iacov l-a întâlnit la Betel, şi acolo ne-a vorbit Dumnezeu.
5Domnul este Dumnezeul oştirilor; numele Lui este Domnul.
6Tu, dar, întoarce-te la Dumnezeul tău, păstrează bunătatea şi iubirea şi nădăjduieşte totdeauna în Dumnezeul tău.
7Efraim este un negustor care are în mână o cumpănă mincinoasă. Îi place să înşele.
8Şi Efraim zice: „Cu adevărat, m-am îmbogăţit, am făcut avere; şi în toată munca mea nu mi s-ar putea găsi nicio nelegiuire care să fie un păcat.”
9Şi totuşi, Eu sunt Domnul Dumnezeul tău din ţara Egiptului şi până acum; Eu te voi face să locuieşti iarăşi în corturi ca în zilele de sărbătoare!
10Eu am vorbit prorocilor, am dat o mulţime de vedenii şi am spus pilde prin proroci.”
11Dacă Galaadul s-a dedat la slujba idolilor, galaadiţii vor fi nimiciţi negreşit. Ei jertfesc boi în Ghilgal: de aceea, altarele lor vor ajunge nişte mormane de pietre pe brazdele câmpiilor.
12Iacov a fugit odinioară în câmpia Aram, Israel a slujit pentru o femeie şi pentru o femeie a păzit turmele.
13Dar printr-un proroc a scos Domnul pe Israel din Egipt şi printr-un proroc a fost păzit Israel.
14Efraim a mâniat rău pe Domnul: dar Domnul său va arunca asupra lui sângele pe care l-a vărsat şi-i va răsplăti ocara pe care I-a făcut-o.
Evidențierile, notițele și marcajele se salvează în contul tău și se văd și în aplicație.
Conectează-te pentru a salvaAlege capitolul
Aspect
Mărimea textului
Tipul literei
Spațierea rândurilor
105Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele și o lumină pe cărarea mea.