Atinge unul sau mai multe versete ca să le distribui sau să le copiezi.

1Planurile pe care le face inima atârnă de om, dar răspunsul pe care-l dă gura vine de la Domnul. –

2Toate căile omului sunt curate în ochii lui, dar cel ce cercetează duhurile este Domnul. –

3Încredinţează-ţi lucrările în mâna Domnului şi îţi vor izbuti planurile. –

4Domnul a făcut toate pentru o ţintă, chiar şi pe cel rău pentru ziua nenorocirii. –

5Orice inimă trufaşă este o scârbă înaintea Domnului; hotărât, ea nu va rămâne nepedepsită. –

6Prin dragoste şi credincioşie omul ispăşeşte nelegiuirea, şi prin frica de Domnul se abate de la rău. –

7Când sunt plăcute Domnului căile cuiva, îi face prieteni chiar şi pe vrăjmaşii lui. –

8Mai bine puţin, cu dreptate, decât mari venituri, cu strâmbătate. –

9Inima omului se gândeşte pe ce cale să meargă, dar Domnul îi îndreaptă paşii. –

10Hotărâri dumnezeieşti sunt pe buzele împăratului, gura lui nu trebuie să facă greşeli când judecă. –

11Cântarul şi cumpăna dreaptă vin de la Domnul; toate greutăţile de cântărit sunt lucrarea Lui. –

12Împăraţilor le este scârbă să facă rău, căci prin neprihănire se întăreşte un scaun de domnie. –

13Buzele neprihănite sunt plăcute împăraţilor, şi ei iubesc pe cel ce vorbeşte cu neprihănire. –

14Mânia împăratului este un vestitor al morţii, dar un om înţelept trebuie s-o potolească. –

15Seninătatea feţei împăratului este viaţa, şi bunăvoinţa lui este ca o ploaie de primăvară.

16Cu cât mai mult face câştigarea înţelepciunii decât a aurului! Cu cât este mai de dorit câştigarea priceperii decât a argintului! –

17Calea oamenilor fără prihană este să se ferească de rău; acela îşi păzeşte sufletul, care veghează asupra căii sale. –

18Mândria merge înaintea pieirii, şi trufia merge înaintea căderii. –

19Mai bine să fii smerit cu cei smeriţi, decât să împarţi prada cu cei mândri. –

20Cine cugetă la Cuvântul Domnului găseşte fericirea, şi cine se încrede în Domnul este fericit. –

21Cine are o inimă înţeleaptă este numit priceput, dar dulceaţa buzelor măreşte ştiinţa. –

22Înţelepciunea este un izvor de viaţă pentru cine o are; dar pedeapsa nebunilor este nebunia lor. –

23Cine are o inimă înţeleaptă îşi arată înţelepciunea când vorbeşte şi mereu se văd învăţături noi pe buzele lui. –

24Cuvintele prietenoase sunt ca un fagure de miere, dulci pentru suflet şi sănătoase pentru oase. –

25Multe căi i se par bune omului, dar la urmă duc la moarte. –

26Cine munceşte, pentru el munceşte, căci foamea lui îl îndeamnă la lucru. –

27Omul stricat pregăteşte nenorocirea, şi pe buzele lui este ca un foc aprins.

28Omul neastâmpărat stârneşte certuri, şi pârâtorul dezbină pe cei mai buni prieteni. –

29Omul asupritor amăgeşte pe aproapele său şi-l duce pe o cale care nu este bună. –

30Cine închide ochii ca să se dedea la gânduri stricate, cine-şi muşcă buzele, a şi săvârşit răul. –

31Perii albi sunt o cunună de cinste, ea se găseşte pe calea neprihănirii. –

32Cel încet la mânie preţuieşte mai mult decât un viteaz, şi cine este stăpân pe sine preţuieşte mai mult decât cine cucereşte cetăţi. –

33Se aruncă sorţul în poala hainei, dar orice hotărâre vine de la Domnul.